In orasul Viseu de Sus nu se simte criza. Oamenii nu fac fata la ridicarea constructiilor. Prima impresie ar fi “un lucru bun” pentru orasul nostru de bastina Viseu de Sus.

Priviti urmatoarele poze, si observatii cum se poate construi in centrul orasului Viseu de Sus cladiri lipite de blocuri, fara acordul celor care locuiesc in acele blocuri.

Candva Viseu de Sus era un oras mai frumos, nu neaparat din cauza cladirilor vechi. Oamenii erau mai “frumosi”.

Astazi fiecare stie mai bine cum face, fara a tine cont nu numai de cel din jur, ci si de cel ce va urma sa traiasca in acest oras.

Dupa cum observati in poze, cladirile care s-au construit lipite de bloc si cele ce urmeaza a fi construite sunt si in fata judecatoriei Viseu de Sus.

Las la aprecierea dumneavoastra daca ceea ce se intampla in Viseu de Sus este bine.

Orasul Viseu de Sus este un oras linistit, cu peste 15 mii de locuitori. Multi dintre ei sunt plecat in Spania, Germania, Italia, etc.

Din data de 7 octombrie 2009 oraşul este declarat Statiune de interes local conform HG 1204, publicat in Monitorul Oficial la 13 octombrie 2009.

Istoric Viseu de Sus

Orasul Viseu de Sus, dupa cei mai multi autori de monografii, este atestat documentar din 2 februarie 1365. Această prima mentionare a Viseului ca localitate apare in diploma regelui maghiar Ludovic de Anjou. Dupa altii localitatea este atestata din anul 1549 cu denumirea de „Viseul Nou” sau „Intre Rauri”, fiind situata la confluenta celor doua rauri – nume intalnit pana la inceputul secolului XX.

In anul 1373 se marcheaza hotarul Viseului cu Borsa, in anul 1385 apare Viseul inferior (de Jos). Anul 1453 este anul in care Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei si guvernatorul Ungariei, daruieste Viseul celor 3 cnezi Stefan, Petru Mandru si Nan (Nascu) cat si fratilor lor.

Evolutia actualului oras incepe dupa anul 1770 cand se infiinteaza la Viseu si Borşa centre forestiere cu muncitori – colonisti tipteri – din Zips, adusi la Viseu din ordinul imparatului Iosif al II – lea al Austriei.

In anul 1143 la Viseu de Sus se stabilesc mineri din Saxonia si infiinteaza exploatari de minereuri. In anul 1773 se infiinteaza la Viseu un centru de exploatare forestiera, colonizat cu svabi din Zips.

In 1775 se stabilesc la Viseu familii germane venite Austria (Salzburg si Tirol). Intre anii 1776 – 1794 vin primii colonisti din Salzkammergut. In 1778 sosesc alte 25 de familii din Gmunden, majoritatea cu mulţi copii. In anul 1780 se fac primele construcţii de catre cei sositi, cum ar fi: prima moara in partea de est a orasului, incepe constructia digului mai sus de Macarlau, dig care va fi terminat in 1784, an in care alte familii din zona Bavariei se stabilesc la Viseu de Sus.

In anul 1788 se infiinteaza scoala elementars a vistieriei din Viseu de Sus, iar in 1790 se construieste stavilarul de la Faina si se infiinţeaza parohia romano – catolică la Viseu. In 1798 se deschide prima scoală generala. Activitatea tipterilor se materializeaza si prin prima fabrica de cherestea construita in anul 1809 prin magazinul statal (depozit) construit in 1817.  In perioada 1809 – 1810 se populeazs si se formeaza cartierul Tipterai.

Numarul populatiei de origine germana si austriaca a crescut permanent, dupa cum rezulta din documente. La recensamantul din 1977 sunt consemnati 3430 de germani in orasul Viseu. Adusi la Viseu ca muncitori forestieri in primul rand, chiar daca primii veniti lucrau ca muncitori in exploatari miniere, intre tipteri si stat exista o inţelegere, un regulament de serviciu, cu efectul unui contract de munca. De la varsta adolescentei – 14 ani – baietii isi începeau munca in padure.

Pe Valea Vaserului, tipterii plantau molid, aveau grija de pepiniere, defrisau paduri, trimiteau plute pe apa la vale pana la Sighet, Viseu si Borsa, construiau plute pe apa, construiau drumuri si poduri de lemn. La muncile mai usoare ajutau si femeile. Cea mai grea si murdara munca era taierea padurii si curatirea trunchiurilor de molid, iar cea mai tentanta pentru barbaţi era plutaritul.

Dat fiind timpul foarte indelungat pe care muncitorul trebuia sa-l petreaca in padure, intemeierea unei asezari pe Valea Vaserului a aparut ca o necesitate. Asezarea de pe Vaser reprezinta cea mai stransa legatura cu istoria si cu traditia actualilor tipteri. In acest spatiu al Vaii Vaserului isi au originea povestirile tipterilor, personaje fantastice – fata padurii, omul alb, piticul padurii.

Povestile acestei etnii si amintirile batranilor, ca si documentele stau marturie despre o viata grea, primitiva a acestor oameni in trecut. Dupa anul 1868 maghiarizarea fortata i-a afectat mult pe tipteri, unii fiind nevoiti la acea vreme sa-si schimbe numele cu nume maghiare. Cu romanii tipteri au trait in intelegere, fiind uniti intre altele si datorita saraciei, nivelului scazut de trai si persecutiilor stapanirii straine.

In Viseu de Sus, exploatarea lemnului are o vechime care se confunda cu vechimea orasului. Chiar si legenda spune ca în urma cu poate mai mult de o mie de ani un tata si cu fiul sau s-au dus sa taie lemne din padure. Nefericirea a făcut ca un lemn sa-l loveasca mortal pe fiu. In memoria fiului sau, tatal a construit pe acest loc o biserica. In jurul bisericii s-au facut mai apoi case si astfel capata contur o asezare umana care s-a numit la inceput „Intre Rauri”, pentru ca se intindea intre raul Viseu si Vaser, iar apoi i s-a spus Viseu de Sus.

Odata cu venirea colonistilor germani se intensifica exploatarea padurilor. Tot mai atractive devin aceste meserii care aduceau un oarecare venit si un alt statut social locuitorilor pe langă vechea lor ocupatie de crescatori de animale.

Lemnele erau taiate de sus cu topoarele, „corhănite” pe jgheaburi cu apa la vale, adunate in stavilare la Macarlau si Faina, iar de aici formate in plute erau duse pe apa Vaserului si mai departe pe Tisa. Multe din obiceiurile colonistilor tipteri au fost preluate si de romani. La padure se lucra toata saptamana, numai sambata se cobora la vale, uneori pentru cei ce locuiau departe, perioada de lucru se prelungea la 2–3 luni. Butinarii (lucratorii forestieri) dormeau in cabane numite „finlandeze”, aveau focul in mijloc, iar paturile erau aranjate radial pentru a se putea incalzi mai usor si pentru a-si usca hainele pe timp de iarna. Astazi de pe Valea Vaserului lemnul se transporta pe cale ferata ingusta.

Istoric preluat de pe Wikipedia